Coman: „Bornescu e un portar bun… Îi doresc să plece” :)

Coman:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultima achiziție a giuleștenilor, Dani Coman, nu a fost apt
pentru meciul cu Gloria Bistrița, dar a ținut să fie prezent
alături de colegii săi în tribună pentru a-i susține în
confruntarea cu ardelenii. Portarul a fost primit foarte bine de
suporteri, care i-au scandat numele, mulțumindu-i că s-a întors în
Giulești și nu a semnat cu Dinamo, echipă care a fost interesată de
serviciile sale.

La finalul partidei a vorbit despre concurența sa cu Mircea
Bornescu. „Robocop” a vorbit la superlativ despre „Pepe” și a
afirmat că acesta ar merita să evolueze într-un campionat puternic
al Europei.

„Bornescu a apărat foarte bine. Îi doresc să plece
într-un campionat puternic. Nu sunt răutăcios, dar ar fi bine
pentru el să se transfere în străinătate pentru că și eu am avut
această șansă, dar nu am făcut-o și nu cred că mă voi mai transfera
vreodată. Concurența dintre noi face bine echipei”
, a spus
Coman la finalul partidei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×